Într-o Românie a UAP-urilor şi a lâncezelii artistice este foarte greu să te raportezi la arta contemporană ca la ceva viu şi efervescent. În cele mai multe cazuri, demersurile artistice de azi, din jurul nostru se nasc deja moarte. Sunt cunoscute de un cerc restrâns: familia, prietenii, colegii de breaslă, câţiva oameni din presă şi cam atât. Trec nevăzute şi nu produc nici un fel de vibraţii la mai mult de trei metri de locul unde s-au întâmplat. Dar artistul a mai bifat o expoziţie...nu se ştie niciodată când va fi de folos la CV. Se poate numi artă contemporană cea mai mare parte din ceea ce se mai produce în UAP-uri? Se poate, pentru că e făcută azi, nu pentru că e actuală, nici pentru că şi-ar trage sevele dintr-o bună ancorare în prezent a celui care o produce.
Într-o Românie artistică atât de plictisitoare este neaşteptat de îmbucurătoare atitudinea Institutului Cultural Român faţă de conflictul iscat de poneiul roz şi de decorul din jurul lui. Faptul că a dus o expoziţie de street art la New York şi faptul că o apără până în pânzele albe nu mă poate face decât sa răsuflu uşurată: miroase a schimbare şi în arta de la noi. Scandalul poneiului roz a încins spiritele – şi chiar dacă în spatele lui stă un conflict politic – e de bine. În acest punc al evoluţie scandalului nici nu mai contează dacă este vorba despre o expoziţie bună sau nu (aici intervine problema gustului şi al punctului de vedere personal). Poate că, vazută în contextul street art-ului internaţional, nu este nici măcar originlă – cu toate că cei trei artişti (Linda, Irlo şi Omar) au fost oarecum confirmaţi în acest statut de invitaţia pe care au primit-o de a contribui la crearea unei scenografii pentru o piesă pusă în scenă la teatrul 37 Arts din New York. Bravo lor! Faptul că unele personaje ca Bădin, Ciutacu, Gâdea şi Stan nu apreciază Freedom for Lazy People nu face altceva decât să îi crească foarte mult “cotaţia”. Să vedem ce va spune şi tătuca Păunescu, pentru ca tabloul să fie complet. Cu sacrificiul unor eventuale demisii sau demiteri din ICR, Antena 3 a făcut, pe termen lung, un enorm serviciu expoziţiei în particular şi artei contemporane româneşti în general. Le-au dat ocazia lui Patapievici şi curatorilor de la ICRNY să-şi explice demersul şi să expună nişte probleme fundamentale legate arta contemporană românească, într-un context în care atenţia mediei şi a publicului era aţintită asupra lor. Partea proastă este că n-au ştiut unde să se oprească. Conferinţa de presă de sub Cărtureşti ar fi fost suficientă. Nu mai era nevoie de prezenţa Corinei Şuteu şi a lui Cristi Neagoe în emisiunea lui Gâdea. Atitudinea crispată a lui Cristi Neagoe, – care nu prea a dat dovadă de abilităţile de comunicare pe care ar trebui să le deţină pentru funcţia sa din ICRNY – şi nu neapărat textele literare pe care le scrie sau pozele pe care le-a posta prietena lui pe Flickr, a fost cea care i-a redus din credibilitate. Era mult mai demn din partea celor de la ICR să nu intre într-un dialog direct cu anteniştii afoni într-ale artei contemporane. O abordare mai relaxată şi mai puţin încrâncenată a problemei ar fi fost mai inspirată.
Dar până una alta, poneiul cu svastică pe crupă îşi face loc în conştiinţa publică.
.
